duminică, 23 iulie 2017

Psalm






Mai trece înc-o vară, cu holde și cu maci.
De bluza tinereții tu, Viață, mă dezbraci
și-mi pui pe umeri haina maro. Cu ochii reci,
pe drumul înspre cețuri, tăcută, mă petreci.
Mi-e pasul șovăielnic, mi-e gândul liniștit,
tot ce-a fost scris în Carte, aici mi s-a-mplinit.
Și de mi-a fost cărarea cu pietre și noroi,
nu mi-aș dori o alta, nu v-aș schimba pe voi,
cei ce mi-ați fost alături, prieteni sau dușmani,
prin lunga depănare de timp. Șaizeci de ani
Am zgâriat cu brișca în lemnul sfânt al Tău.
Spre bolta înstelată privesc. Îmi pare-un hău
În care mă voi pierde, țărână din țărână,
Purtând în suflet Taina și-o lumânare-n mână.
Ajuns la poarta-n care cu pâine mă aștepți,
Am să Te rog, Părinte și Frate-al celor drepți,
să nu mă treci de ușa scăldată în lumină,
mai lasă-mă să umblu cu talpa goală-n tină,
să-mi mai amestec barba cu verdea iarbă-a Ta
și candela să-mi fie strălucitoare stea!
Am să Te port cu mine din Bucuru-n Mugești,
Am să Te-arăt cu mâna, știu că-n Călene ești
Și-n fiecare sfântă duminică Tu vii
Să fim cu toți la slujbă. Scripura Tu i-o ții
Părintelui, să-i fie istovul cu folos
și ne hrănești din Sfânta Treime, din prinos!

Sub bolta unduită, sub luna-n șolduri plină,
vreau să mă plimb cu Tine alături, prin grădină.
Mai lasă-mă, Părinte! Cresc strugurii în vie
Și-mi este încă vară sub haina cenușie...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu