Evident am subliniat imaginile remarcabile sau, mai corect, remarcate de mine. Strofa a doua e colosală, zăpadă căzută în genunchi, aplaud poetul ce a gândit acest tablou-metaforă, zăpada nu mai e simbolul purităţii, e haina tăcerii...
Eei, dragii moşului, ultima strofă poate fi decupată şi pusă la icoană, e un poem întreg, e o rugă, e o întrebare, CINE SUNT? CE FAC? CE VREAU? E Arghezi cu toţi psalmii, împreună cu Fănuş Neagu!
Sufletu-mi pasăre... oprit în prag, nelămurit în privinţa drumului, aşteptând îndrumare nu spre exterior ci în sine, "orb, nu de noapte"...
Ultimul vers este prima strofă trecută prin cuptorul sufletului, ca într-o alchimie a interiorizării.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu