luni, 15 ianuarie 2018

Emirări


E o lumină albă la margine de zare,
Mii de scântei de aur se-adună în azur,
Irump din piramide lungi unduiri astrale,
Noian de flori albastre se-adună împrejur.
Eterne coruri ample de nuferi peste ape,
Sunând prin cristalina pădure de argint,
Cu lira-i ca o frunză, el cântă să adape
Un inorog, luceafăr pe-un cer de hiacint.

(Foto: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1736275739736410&set=a.164179863612680.36206.100000620015347&type=3&theater)

duminică, 7 ianuarie 2018

Portret fără chip


La ușa magazinului, așteptând... radioul!

  Am ajuns la nana Salomia. Așa, pentru arhivă, spun că am urcat trei inși cu patru bagaje! Dora, nenea Pătru și eu. Jos era vremea faină, aici începuse să fulguiască!

  Dora s-a ocupat de interior, a discutat o grămadă de timp și de povești, noi - afară! Trebuie să recunosc spiritul practic al lui nenea Pătru! Gospodar, trăitor la casă, mi-a temperat avântul și visele! Respect!
  Ranița mea a fost plină cu scule, cuie, sârme, cabluri, tuburi și alte marafeturi! Nu mă laud, mă vait! Pentru că Dora și nenea Pătru au coborât cu mâinile în buzunare, eu tot cu ranița plină...

  Nana Salomia (de ce nu scriu Salomeea, ca în postarea anterioară? Pentru că i-am văzut talonul de pensie...) are multe probleme. I-a spus Dorei că are o nepoată pe undeva prin Banat,  nepoată care este "mânată" de mama vitregă cu vacile și cu oile. Ar vrea să o aducă în Cugir, la școală... Nana are mult pământ și nu beneficiază de ajutor pentru încălzire cu lemne. Oricum, m-am liniștit, i-am văzut cămara, are crumpeni, are mălai (făină de porumb se zice pe aici), are lemne. În caz de viscol, are cu ce trăi. Acum am văzut pe plită o crăticioară în care fierbea "crumpe cu oleacă de caș".

  La întoarcere, am trecut pe la mănăstire. Voiam să vorbesc cu maica stareță despre modul cum o putem ajuta împreună pe nana. Cele auzite m-au înfiorat! Bătrâna nu avea de niciunele! Trăia într-o stare de nedescris! Nu avea horn, nu avea plapumă, nu avea lemne... Maica Dorina a făcut tot ce vedem acolo! Adică înclusiv izolarea pe exterior a pereților și învelirea cu celofan! A zugrăvit, a scos ce era de scos, a dus pat, așternuturi, plapumă... Lemnele nanei sunt din cota manăstirii, și așa neîndestulătoare! O, Doamne! Nana Salomia este cucernică, nu lipsește de la slujbe. Maica stareță o cheamă la masă dar foarte rar acceptă. Deși distanța e mare, măicuțele fac ce pot (adică maica Dorina, că despre portretul ei este vorba), dar și ele sunt puține cu multe, multe, multe sarcini... Ce să facă mai întâi?
  Nu am văzut-o pe maica Dorina, dar contează mai puțin! A devenit, pentru mine, o icoană vie, la care voi merge ori de câte ori voi urca în Călene! 
  Am simțit palmele Domnului protejând-o pe nana, am simțit că renasc, am simțit bunătatea...
  Călene, locul unde trăiesc Oameni!

joi, 4 ianuarie 2018

Seniorul


  Nu mai fac periodizarea istorică a întâlnirilor, cercetătorii au aici, pe blog, întreaga poveste! Inclusiv portretul făcut post-Carnuntum! Care, ăăăă, nu prea e favorabil! Îi plăcea să scoată untul din noi, făceam mai multe adunări, alinieri și ruperi de formație decât sub comanda bravului Dorel Pietrăreanu, tarabostele din liceu și din școala militară! Iar în bătălii părea că trebuie să murim acolo, în fața romanilor, cu sabia de lemn în mână! Nu l-am boscorodit în gând, doar mă miram de ce atâta efort! Eu mă simțeam în tabăra din vacanța mare, nu într-o legiune dacică!

  E, trece timpul, apare cartea! Eram între Scila și Caribda, îi știam "textele" de pe facebook, adevărate legende istorice, realiste, antrenante, îi știam poeziile, tot din virtual, mă miram "de ce scrie zdrahonul ăsta versuri, că-i ca un zimbru, numai săbii și zale?" Ce putea fi într-o carte "teză de doctorat"? Cifre, comparații, desene, disertații, controverse cu alți istorici și/sau arheologi, o carte tehnică! Nu, am zis, nu, nu vreau să pozez în admirator și să râd în barbă! Stau în banca mea!

  Cum e proverbul cu planul de acasă și realitatea din teren? Un fel de arheologie, știi că sapi, nu știi ce găsești! Așa și eu, cercetător în propriile-mi concepții!

  În primul rând este impresionantă tenacitatea autorului! Șef de promoție în Universitate și apoi la masterat, autor și co-autor la alte cinci volume, dintre care două sunt chiar de excepție! Civilizația geto-dacă, volumele I și II, apărute sub egida Muzeului de Istorie Națională a României... Și eu credeam că mă joc de-a dacii și romanii!

  Pe scurt, efortul din "joaca de-a istoria" era (este) un experiment! Tot respectul!

  Deși în Prolog este evocată calitatea literară a textului, eu nu am întîlnit-o, deocamdată! Nu e un verdict, este doar o așteptare! Pentru că oricum se citește plăcut! Nu ușor, nu, pentru că informațiile sunt multe, notele de subsol abundă, noutățile (pentru un profan) sunt cu duiumul! Nu poți răsfoi cartea, pur și simplu e ca o lecție de istorie scrisă cu gândul la cititori, nu la "șefii" care trebuie să dea avizul!

  Abia aștept Carnuntumul de anul acesta, să pot pune întrebări! Sunt abia la început, urmează episoadele doi, trei, și patru, dar tot ridic două degete: tribul dacilor era unul dintr-o multitudine de hoarde, populații, triburi, cete și alte denumiri care apar consemnate! De ce numim Dacia arealul geografic atât de larg și de ce vorbim despre daci mai mult de două secole, dacă ei sunt consemnați printre alte triburi?

  Am răbdare, până la Carnuntum! Am spus în postarea destinată acelei extraordinare întâmplări că a fost un vis, un miracol, o poveste! Povestea continuă! Am plecat de acolo alături de un tarabostes însetat de război, mă voi întoarce acolo lângă un SENIOR AL ISTORIEI!
  Respect, Dada! Și mulțumesc!

 

luni, 1 ianuarie 2018

Nana Salomeea


  87 de ani, singură. O pensie de 400 de lei (am talonul, trebuie să merg la primărie) și mai primește ceva, pensie de urmaș, parcă, în total 500 de lei...

  O "casă mare", locuită atunci când era familia întreagă. Acum e rece, încuiată, cu țigle sparte. Nici nu vreau să mă gândesc la aspectul pereților, în interior... Oricum e inutilă orice discuție, nana Salomeea locuiește în "casa mică".





  Adică prima casă de lemn, cine știe de când, două camere toate, acum acoperite cu încă un acoperiș! 
Nevoi de reparații la ușa de la intrare, la fereastră, la coșul de fum. La întrebarea "care este nevoia urgentă de ajutor" a răspuns "coșul scoate fum! Ar trebui îndreptat"...
Îndreptat? Da, el iese vertical de la sobă, pleacă într-o parte între cele două acoperișuri și iese afară departe de sobă...
Uf, om vedea!






  Am pus pe facebook o poză din Mogoș, în Apuseni, la casa unei alte femei foarte în vârstă. O casă cu acoperiș de paie foarte înalt, mai că depășea creasta muntelui! Și am zis că pe acel acoperiș coboară Dumnezeu seara, să stea de vorbă cu bătrânica. Nona, colega de "grădi" aici în Cugir, a fost impresionată de "găselnița" mea... De fapt nu am inventat nimic, doar am simțit, pentru că o întreb pe nana Salomeea:
- Radio, televizor, ai?
- Nu am, maică!
- Și cum îți petreci timpul?
- E, maică, mai schimb gânduri cu Domnul...


  Concluzie: medicamente, radio, reparații și cât mai multe vizite. Până la primăvară, când începe adevărata muncă!
 

  Doamne-ajută!

marți, 26 decembrie 2017

Psalm


Stau în lumină, chiar de-i asfințit,
Jos, în genunchi, cu fruntea aplecată,
Mi-e gândul sus, acolo,-n infinit,
Dar și-n țărâna asta frământată.

Nimic nu caut, ca-n oglinzi privesc;
Mi-e chipul o icoană nepictată,
Mi-a fost ursit prin ani să pribegesc
Spre poarta largă, veșnic descuiată.

Mă plimb cu vântul, parc-aș fi un nor,
Livada e mereu de roade plină,
Păstori și oi pe-al câmpului covor,
Sub cerul care picură lumină.

vineri, 22 decembrie 2017

Învățător la munte

  Pe doamna Ioana Bordea o cunosc atât cât poți afla despre o persoană cu care ești în aceeași echipă, în campania de împărțit fluturași. Am auzit că e învățătoare în Mugești și am îndrăznit să întreb:
- Pot merge cu dvs. sus, la munte, iarna? Că vara este o excursie plăcută, iarna... parcă aș urca cu mașina!
- Da' cum nu, oricând! Dar va trebui să mă așteptați până termin orele, pentru întoarcere!
- Nu e nevoie, zic. Urcatul cu mașina e avantajos pentru că ajung repede, nu pierd timp de zi cu mersul pe jos. De acolo mă descurc, oricum nu cobor pe același drum!

   Și s-a făcut vară, și s-a făcut toamnă, ba, cum-necum, s-a făcut și iarnă! Ne întâlnim întâmplător.
- Ziceați că mergeți la munte...
- Ăăăăă, ce de treabă am! zic eu, pentru că, de, unde să găsesc loc în agendă între "vizionat film", "odihnă", "mers la magazin","odihnă", "vizionat film" și "somn"? Ziceți dvs, cum să fac???
Așa că a trecut iarna, a trecut și primăvara... și uite-așa dădu iar ninsoarea peste noi!
  Mai erau două zile de școală până la sărbătorile Crăciunului, când am dat mesaj:
- E posibil?
- Este! a venit răspunsul.
Și iată-mă, cu noaptea-n cap, pe coclauri.

  N-aș vrea să fiu șofer! Adică în asemenea situație, vreau să spun. Zi de zi, adică! Pământul e tare ca piatra, acum e încă bun, neted, dar mai sus, pe unde sunt izvoarele... hmmm, sunt curios! Și nici așa nu e "de bine" pentru șofer, praf se fac lanțurile de pe cauciucuri! Că fără ele nu se poate pleca la drum, oricând dai de gheață, o mică alunecare și valea din dreapta... brrr!

Lanțurile ca lanțurile, dar telescoapele, arcurile, bucșile și toate celelalte marafeturi, plus combustibilul... 

Gata, am ajuns! Școala!
 

 "Cancelaria", altfel de cum o știu... Pentru că o știu și ca elev, tras de urechi, și ca părinte, tras de urechi... Deh, viața cu cercurile ei!






Un spațiu care va fi amenajat în viitor și unde este nevoie de sprijin, de mult sprijin!



Un hol din care începe să se vadă munca depusă de doamna învățătoare, împreună cu copiii!


  O clasă ca o bijuterie! O clasă mai frumoasă decât multe altele "de la oraș"! De unde știu? Păi am fost cu ocazia diverselor "activități diverse", organizate de școli și de colegii!




Cadouri primite de la oameni din depărtări...


  Copii cuminți și frumoși, care au cântat colinde! Felicitări, copii, felicitări, doamna învățătoare! Stimă și respect!


 Poza de despărțire.
 De aici începe excursia!