miercuri, 23 mai 2018

Pețitoarea



  Stăteam turceşte în pat, cu caietul pe picioare şi cartea deschisă în faţa mea, pe cuvertură. Eram cu spatele spre geamul mic, adică cel ce dădea spre curtea animalelor. Mama vine şi îmi îndeasă o pernă la spate.
- Trage, zice ea, parcă văd că mâine ai ceafa ca de lup!
  Lângă mine, Ioana învaţă la istorie, o aud cum repetă anii în care nu ştiu ce voievod s-a bătut cu turcii pe coclauri. În patul de la geamul mare, cel de la care se vede poarta şi strada, Sica şi cu Geta au ceva de împărţit, se aud ghionturi şi icnete! Mama dă cu mătura pe lângă maşinică, pe unde a căzut cenuşa, şi zice aşa, aplecată, fără să se uite:
- Hai-hai, poate întorc mătura şi vă dau de cheltuială!
  Dincolo de masa care umple mijlocul odăii e patul părinţilor, sub icoană. Acolo stă Gabi, cu picioarele atârnate, cu coatele pe masă şi limba între dinţi! Clar, scrie! În pat se foieşte Martha, aranjând păpuşa făcută din cârpe legate ba la perete, ba pe pernă, ba strângând-o în braţe.
- Gata, zice mama, strângeţi tot, tu vezi dacă în grajd e totul cum trebuie; Ico, tu fugi la păsări; Geto, adă o găleată cu apă, urgent; Sico, să văd casa lună, acuş vine tac-tu cu Mitică şi Lenuţa!

  Intru în grajd. Mă întâmpină o căldură plăcută, amestecată cu miros de hamuri de cânepă, de paie ude, de praf, de bălegar. Vaca întoarce fruntea ei albă spre mine, mestecând un vârf de cocean şi parcă se miră, mugind uşor. Îmi plimb mâna pe spatele ei, o scarpin pe gât şi între coarne. Ruşiţa stă nemişcată, nici nu suflă! În iesle sunt câţiva ogrinji, îi adun, iau şi ce a căzut pe jos, leg snopul cu o sârmă luată din mănuchiul atârnat într-un cui bătut în peretele de chirpici şi îl duc la şira de ogrinji. Mă întorc, adun cu furcoiul paiele ude şi bălegarul, duc totul la gunoi, iau din gluga de coceni un snop nou, foşnitor, îl dezleg în iesle; Ruşiţa mă împinge cu fruntea, mă dă la o parte şi îşi îngroapă botul printre frunzele uscate. Aduc un coş de paie şi le presar printre picioarele vacii. Prin fereastra mică intră o lumină gri, acum sunt deja obişnuit şi privesc grinda pe care stau atârnate sfori, o traistă veche, o tiugă în care tata ţine sare amară, înt-alta este piatră vânătă, apoi o gură de ham veche, nişte saci rupţi dar buni de pus în cap atunci când plouă şi trebuie să aduc ciocani la vacă; sub iesle este bolovanul de sare cu scobituri făcute de limba vacii, într-n colţ este un sac în care tata adună tot ce rămâne din pieile de oaie din care croieşte căciuli, cojoace sau mai ştiu eu ce.
  Ies din grajd; sârma legată de un cui bătut în scândura uşii o învârt pe după un alt cui înfipt în perete şi mă aşez pe prag.  E iarnă, e frig dar nu foarte-foarte. Mă uit la zăpada cu multe urme de câine și de găini, mă uit la gluga de coceni care are un fes de omăt, mă uit la porumbarul în care știuleții au scăzut cam pe la jumătate. Mai e mult până la toamă, parcă văd cum o să se frământe tata, fumând mărășeștile lui nelipsite din buzunarul pantalonilor, parcă văd cum o să ofteze mama… Porcul tăiat de Crăciun se topea văzând cu ochii, rudele din toate părțile veneau de sărbători în vizită… Doamne, cum mai cânta nenea Nicu, fratele mamei, "Delilah"! Stătea în capul mesei, avea în față farfuria cu friptură de porc, mămăliga stătea în mijlocul mesei ca un morman de galbeni, nenea Nicu ridica paharul plin cu zaibăr negru și se întrecea cu Tom Jones, care cânta din difuzor, cu ochii spre masa încărcată numai în această perioadă a anului: "why, why, why, Delilah!"

  Se aude portița de la stradă. Intră tata, sora cea mare, Lenuța și soțul ei, nenea Mitică, un bărbat voinic, ciung de mâna stângă în urma uniui accident petrecut pe câmp. Era tractorist, toca porumb verde pentru însilozat. Un lujer mai gros s-a învârtit pe după axul cuțitelor și a blocat tocătoarea. Nenea Mitică a coborât din tractor, fără să decupleze utilajul. A apucat de cotorul lujerului și a tras cu grijă de firul de porumb, gros și vânăt. Lujerul s-a rupt aproape de axul metalic; nenea Mitică a întins mâna iar, ferindu-se de lamele zimțate și a apucat de ciotul rămas. Era periculos, știa, dar era atent, foarte atent. A tras, lujerul a început să se despletească. Eliberarea a fost bruscă, aproape surprinzătoare! Un cuțit a agățat mâneca salopetei și aia a fost tot...
-  Am pus mâna dreaptă pe apărătoarea de sus, să mă proptesc, altminteri mă trăgea cu totul! Sărea sângele ca din cișmea, simțeam cum îmi toacă oasele mâinii, dar nu a retezat-o pentru că vinele se răsuciseră pe ax, ca firul acela de porumb! Îmi scotea vinele din braț de parcă deșira un ghem! Urlam și trăgeam cât puteam! Vedeam cum mâna era trasă în cuțite, urlam și trăgeam! Când s-a apropiat de cot, s-au retezat și vinele și am căzut pe spate... Mă gândeam că... dacă nu scăpam... dacă trecea de cot... cred că cedam...
  Așa povestea, în spital, alb ca varul.
- M-am ridicat, am dezbrăcat bluza de salopetă, am legat-o cum am putut peste ciotul rămas, m-am chinuit, că eu sunt stângaci... eram, adică. Am dezgățat tocătoarea, m-am urcat la volan și m-am dus până hăt, tocmai unde era Titel, colegul meu; i-am ieșit în față, mergând de-a dreptul prin lanuri, am oprit tractorul și știu că m-am ridicat din scaun, să cobor... De acolo s-a rupt filmul!

- Ce faci, mă băiete? Mă întreabă soră-mea.
- Salut, cumnățele! Mă ia de umeri nenea Mitică.
  Intrăm toți în casă. Camera era gătită ca de sărbătoare. Veniseră și Lica și nenea Gigi. Lica era o altă soră, a doua ca vârstă; nenea Gigi era un tractorist din Argeș, venit cu o echipă de sondori care forau puțuri înguste și foarte adânci, de-a lungul și de-a latul câmpiei. Locuiau amândoi în camera din față, camera bună, unde mama ținea preșuri noi, perne, carpete, unde mirosea a busuioc și a naftalină.
  Masa era în mijlocul camerei, tata stătea în capul mesei, cu spatele la geamul cel mare, nenea Mitică și Lenuța pe latura din dreapta lui, nenea Gigi și Lica în stânga. Noi, copiii, împrăștiați prin paturi, cu spatele la perete, mama în picioare, lângă plită, altarul ei de zi cu zi. Mama se oprește din ale ei și-și lungește gâtul, privind pe fereastră, peste capul tatei.
- Ia tăceți o clipă, se aude câinele!
  Toată lumea întoarce capul spre geam. În curte intrase o femeie nu prea înaltă, cu o broboadă colorată pe cap și cu un cojocel cum nu mai văzusem până atunci! Chiar așa, prin geam și de departe, se vedea că este aparte, altceva decât văzusem prin sat.
  Tata era cojocarul satului. Oamenii aduceau piei de oaie, tata le argăsea, le curăța, croia și cosea cojoace ori căciuli. Cojoacele erau vopsite maro ori negru. Rar, le înfăța cu pânză de doc, neagră ori albastră, după cum aduceau clienții materialul. Cam asta făcea toată iarna, pe lângă multele treburi ale curții.
  Mama iese în întâmpinarea femeii din curte și se întorc împreună, în timp ce câinele lătra de mama focului, zbătându-se în lanț. Lenuța privea atentă, cu niște ochi mari și ficși; nenea Mitică părea impasibil, mai trăgea, când și când din țigare, apoi o punea pe farfurioara care ținea loc de scrumieră, lângă a tatei. Nenea Mitică fuma țigări Carpați, le știam după scrisul verde de pe pachet, tata fuma țigări Mărășești, pachetul avea litere albastre. Ale tatei erau mai ieftine, de, era ceapist, pe când nenea Mitică era tractorist! Știam, pentru că eram trimis la băcănie, să cumpăr țigări. Nenea Mitică avea un obraz alb, nu i se cunoștea barba rasă, pe când nenea Gigi avea obrajii aproape negri de la rădăcinile de păr rămase în piele, așa barbă groasă și deasă avea! Nu i se vedea nicio grimasă pe față. Lica avea obrajii roșii ca merele de felul ei. Tata doar a tușit, fără să zică nimic, fără să dea din mâini, cum îi era obiceiul.
- Bună ziua, zice străina, rămânând în picioare, lângă ușă.
- Bună ziua, răspund toți, într-o hărmălaie de glasuri.
- Uite, Vasile, zice mama, femeia asta vrea să-și facă un cojocel, zice că a întrebat prin sat unde stăm și așa a ajuns aici.
  Străina era slăbuță, ușor negricioasă, cu o privire ageră și pătrunzătoare. Cojocelul era ca din povești, cu garnitură de blăniță la mâneci, pe poale și de-a lungul marginilor acelea cu nasturi și cheutori, cu modele brodate pe piepți și pe buzunare, în culori, roșu, negru și cred că și verde! Nu-mi puteam lua ochii, așa ceva văzusem doar prin ilustrațiile cărților cu povești; în sat nu ai fi găsit oricât ai fi căutat, la televizor nu aveam cum să văd, cutia aceea magică încă se ținea departe de casa noastră! Avea femeia și-o fotă groasă, de lână, în dungi orizontale colorate sobru, iar în picioare avea șoșoni îmblăniți, din care se vedeau ciorapi împletiți, din lînă, și aceia cu dungi! O minunăție, toată îmbrăcămintea!
  Tata își drege glasul, se ridică în picioare și zice:
- Nu ai venit dumneata pentru cojoc cum nu sunt eu popă! Pot să mai cos eu încă o sută de ani de acum încolo și așa ceva nu am să pot face vreodată! Ai pe mata cojoc de muntean, ai pe mata port popular. Eu cred că ești mama lui Gigi, băiatul ăsta care vrea să-mi fie ginere și pe care oricum l-am primit în familie! Înțeleg că ai vrut să afli mai multe. Puteai să întrebi pe oricine din sat, așa cum ai întrebat unde stăm; ai fi aflat totul, nu avem nimic de ascuns, ce-i în gușă-i și-n căpușă! Eu zic bine-ai venit, cuscră! Ia loc și să fie-ntr-un ceas bun!
  Toată lumea se ridică în picioare, se strâng mâini, se vorbește, se râde, o înghesuială și o hărmălaie obișnuite în casa noastră.
- Hai să ne așezăm, zice tata, ia loc la masă, cuscră; Fano, adă cele de trebuință, avem multe de vorbit. Apoi toarnă țuică în păhărelele de pe masă.
  Apar cârnații, șunca tăiată pătrățele, felii de tobă. Limbile se dezleagă. Nu țin minte ce s-a discutat, nu compun acum posibile vorbe despre cine taie porcul, cine tocmește lăutarii și cine pune vinul, probabil toate astea erau obligațiile tatei, fiind socru mic, dar sunt convins că a fost imposibil să-și asume obligațiile, pentru că nu avea cum! Numai mersul în Argeș era o problemă complicată, ce să mai vorbim de celelalte cheltuieli! În fine, dintr-una-ntr-alta și din vorbă-n vorbă, îl aud pe tata:
- Lico tată, trebuie să încheiem discuțiile și te întreb ultima oară. Nu m-am pus împotrivă și nu mă pun contra nici acum, dar ține minte ce-ți spun! Argeșenii sunt oameni dați dracului, iuți și...
  Parcă a căzut fulgerul în vârful mămăligii! Difuzorul a tăcut mâlc, nenea Gigi a sărit în picioare, mișcând masa și clătinând paharele! Noi, copiii, eram un cerc de ochi pe lângă carpetele lipite de pereți, privind scena nemaiîntâlnită.
- Cum ai zis , bre??? aproape că strigă nenea Gigi, cu ochii strânși a tăiș, privindu-l de sus pe tata, care nu a mișcat, nu a ridicat privirea, doar mâinile frământau ușor pânza feței de masă.
  S-a ridicat nenea Mitică, mai înalt și mai voinic decât nenea Gigi și a zis calm, cum îi e felul:
- Stai jos, cumnate, nu e momentul și nici locul să ne dăm în spectacol. Ești aici de atâta timp și nu-ți cunoști viitorul socru? Ești oaspete, ascultă ce are de spus. Hai și stai jos. E cam cu stângul începutul, zău!
  S-au așezat amândoi. Gheața a durat câteva clipe, apoi cred că difuzorul a spart primul liniștea, ori urechile s-au deblocat din uimire, ori s-a rupt vreo vrajă, așa cum se rupe cămașa în spate când ridici pe umeri un sac de grâu. Tata a continuat, privind-o pe soră-mea:
- Ai văzut, fata tatii? De-aia te întreb. Ți-am respectat dorința, îți voi respecta alegerea!
- Da, tată, eu pe el îl vreau de bărbat, e al meu și nu mă schimb!
- Bine, fata tatii, să fie într-un ceas bun! Casă de piatră! Hai noroc, cuscră, hai noroc, ginerii și fetele mele!

  Aici se încheie povestirea. Ar trebui să focalizez pe păianjenul care ieșise în colțul de deasupra sobei, ori asupra pisicii care a tors tot timpul, impasibilă la tot tărăboiul, ori pe mușcata care păta cu roșu curtea de dincolo de sticla ferestrei, prin care se vedea salcâmul desenând frânturi negre pe un decor cenușiu. Nu, nu am să fac asta, am să spun scurt: tata a avut dreptate!



vineri, 11 mai 2018

Crucea


  Dacă ajung în Bărăgan, obligatoriu trec să văd crucea.
E mai mică parcă, mai ciobită, mai aplecată. Semnele de pe ea nu se mai cunosc, doar liniile și crestăturile de pe brațe mai amintesc despre uimirea cu care o priveam acum cinci decenii...
Tot în câmp, tot singură, tot nebăgată în seamă.

  Fotografia nu este foarte clară, poate lumina aprigă, poate emoția, poate lipsa de atenție m-au împiedicat să văd asta. Nu contează, așa arată Bătăranul vara. Vara? E abia sfârșit de aprilie, cum vara? Ei bine, da, e vară! Priviți cerul, norii și vă spun că și căldura subliniază asta: vară în aprilie!

  E acolo, pierdută în vegetație, dar e acolo! Lipsa oricărei poteci arată două lucruri, contrarii: nimeni nu o bagă în seamă, nimeni nu o deranjează!

  Modernismul peste noi! Acum 50 de ani priveam uimit cum se târă omida lungă a trenului pe linia orizontului! Acum sunt eoliene!

Crucea! Singură, tăcută, uitată, moare încet, împreună cu mine...








  Am tăiat satul în diagonală și am vrut să vedem și cealaltă extremă a copilăriei, "via lui Ianache", locul unde am dormit prima oară "în sălbăticie", împreună cu tata. Drmul a zis "stop, pe aici nu se trece". Nici nu mă miră, nițel mai departe era locul unde mă întâlnisem cu "calul alb". Destinul a zis că lucrurile nu se pot repeta, așa că ne-a întors din drum.

Acasă.

vineri, 13 aprilie 2018

Comoara


"Și a umblat regele dacilor pe malul râului până a găsit loc tainic și a zis:
- Aici voi așeza eu comoara mea, și neam de neamul păgânilor ori cotropitorilor nu o va tulbura, ci ea va crește mereu, peste veacuri, spre gloria acestui neam truditor pe ogoare și vesel în sărbători, gazdă bună cu oaspeții și necruțător cu dușmanii!"









joi, 12 aprilie 2018

Cugirul sub asediu!


  Fabrica de armament a adus mult bine comunității noastre, dar iată că sunt și neajunsuri, unele extrem de importante!
  Oficialitățile nu spun nimic, țin totul sub preș, dar nu ne temem, punem în aplicare tot ce am învățat în armată, plus ce știm de la bătrânii din mărginime, plus instinctul de supraviețuire!
  Cugirul sub asediu!
  Nu intrați în case, stați pe stăzi cât mai mult, prin parcuri, ba chiar pe dealuri, dacă vă adunați în grupuri!
  Cugirul sub asediu!
  Din toate părțile, dar din TOATE părțile, se aud rafale de flori! 

Nu vă feriți, înfruntați greutățile!