luni, 29 august 2016

Nevoia de explicații

Dialog cu Emese  

Oamenii au avut nevoie de Ordine, de Norme, de Dreptate, de Speranță, de Protecție și au clădit Religia.
Oamenii au nevoie de Bunătate, de Căldură, de Mângâiere, de Frumusețe, de Comunicare și au schițat Arta.

  Primele mari călătorii Omul nu le-a făcut nici pe jos, nici călare, nici pe mare, nici în nave cosmice! Primele mari călătorii Omul le-a făcut desenând!
  Atunci când schița o siluetă umană Omul transmitea un mesaj, "aici suntem Noi!", iar desenul se multiplica, mental, în informația "iar acolo sunteți voi, dincolo de păduri, ori ceilalți, dincolo de râul cel mare"... Desena o cămilă și simțea siguranța căminului, avea (acolo, în viața spirituală din interior) carne, lapte, piei pentru cort și haine, speranța în viitor! Desena un cal și cucerea orizonturi, cu mâinile înfipte în coama abia schițată, cu vântul mângâindu-i obrajii, cu picioarele "usturate" de la transpirația animalului... Desena o stea și știa "de ce tac civilizațiile extraterestre"!
  Figurativul, transpus pe bucata de pânză, e doar codul de acces spre alte lumi și nu o banală oglindă! Privim o icoană și nu ne interesează armonia chipului (e mai mare suprafața obrazului din imagine decât fruntea? cât de mult e coborât nasul spre buze? e o față lată, colțuroasă ori alungită?), vedem povestea, vedem acțiunea, drama, îndemnul ori mesajul condensat în culori! Și nu e nimic reprodus, e doar imaginar!
  Vedem un portret și ne mirăm de măiestria artistului! Cum a reușit să eternizeze un zâmbet? Ce e un zâmbet? Un om urât (e doar o convenție de exprimare) râde din tot sufletul și atunci emană bucurie, frumusețe, optimism! O super-frumusețe feminină, apreciată ca atare de tot mapamondul, atunci când zâmbește mecanic, în fața camerei foto, chinuindu-se doar cu mușchii buzelor, pentru a nu deranja fardul obrajilor și netezimea tâmplelor, transmite doar... indiferență, răceală, distanță, dispreț, falsitate, afiș! Hârtie și atât!
  Ei bine, cum a reușit un maestru să dea căldură marmurei ori bronzului? Cum e posibil ca din niște tuburi cu pastă să iasă un chip viu, fremătător, atrăgător? E mai mult decât "fotografie", e... artă!
  Nu am cunoștințe, nu am vocabular, nu am experiența dialogului, am doar curajul de a spune ce simt!
Sunt absolut de acord cu distinsul domn Alex Ștefănescu atunci când spune "e aproape imposibil să dai note unui elev pentru modul cum receptează o operă literară, nu știm nimic din starea lui emoțională, nu știm nimic din valențele personalității sale în formare, e un fel de pat al lui Procust. O operă literară place sau nu, restul e îngâmfarea noastră, a adulților, care vrem să-i înghesuim cu forța în TIPARUL NOSTRU de gândire"...
Sunt de acord?
Sunt!
Se poate aplica și picturii, în cazul acestui dialog dintre noi?
Se poate...
  Revin la titlu. Avem nevoie de explicații!
Nu cred că am fi învățat să scriem și să citim, fără îndrumare. Am fi vorbit, categoric, dar ar fi fost totul limitat la nevoile primare ale existenței! Ori Arta este deja o etapă superioară la care a ajuns spiritul uman! Am ajuns aici conduși de lideri, fie ei militari, politici, artiși ori sportivi!
Până în liceu, Arta însemna orele de desen... Nu aveam acasă tablouri, doar o icoană și carpetele "obligatorii". În liceu doar muzica era un punct de conexiune, pictura pătrunzând "ilegal", prin ilustrațiile din manualele de istorie, în viața noastră.
  Dar au existat și Oameni!
Profesorul de muzică, militar, înăcrit în marșuri, cântece patriotice și coruri ostășești, ne aducea discuri cu librete, arii, opere... Profesorul de geografie (da, de geografie!) venea la ore cu albume de artă. Era extrem de exigent cu materia dânsului, dar pauza de după ora de geografie nu exista, ne repezeam la catedră unde ne arăta și explica atâtea minunății... Așa se face că am mers la bibliotecă și am luat Istoria artei, scrisă de Elie Faure! Și am rămas un îndrăgostit...
  Și acum să ne certăm "la chestiune"!
Post-modernismul este o grevă a foamei! Adică vrei să atragi atenția că undeva se greșește! Ok, înțeleg, dar greva foamei nu e artă, nici cură, nici materie în arborele științei! E doar o revoltă! Revolte au făcut și Lenin, și Castro, Gadaffi, nea Nicu! Au creat domenii noi, superioare, ori au fost măturați?
Excesele sunt aplaudate doar la circ iar post-modernismul asta este, un circ!
Hai să vedem și câteva "opere", pe care le voi privi așa cum pot, atât cât pot.


Da, îmi plac!


1 - Eric Fischl

Nu e nevoie de gps, da? Nu e o fotografie a realității. Ba sunt unele anomalii, planul apei e mai sus decât plaja, culorile sunt inventate... Da, dar nu contează! Nu e nevoie de fidelitate a reprezentării, e vorba de mesaj, apa reprezintă amenințarea imediată, poate tulburările sociale, poate stările de suflet, cerul e perspectiva, adică oricum nu ne așteaptă nimic bun, dar noi trăim clipa, ne bucurăm de aer, de apă, de trupuri, de băuturi... Nu dezleg ideea ce e transmisă prin prezența câinelui dar nu mor eu din asta! Așadar da, îmi place!


2 - nu i-am găsit autorul. Poate că este un afiș banal, poate este o ilustrație SF, nu contează. Are conținut, are mesaj. Lumile care se nasc din ciocnirea altor lumi. Eterna ființare. Ne fragmentăm, ne adunăm, ciclic... Un albastru puternic dar odihnitor, imagini secvențiale - adică frame-uri, eternitatea clipei... Interesantă și ideea din Matrix, "imaginea" nu dispare, nu se aneantizează, imaginea (adică pătratul ăsta plin de culori al clipei) este etern în spațiu, ca într-o bibliotecă uriașă... Da, am zis.
                                       

3 -
E, aici chiar îmi place! Dramul de eleganță, dramul de stridență, dramul de dialog, dramul de tăcere, privirea directă, linii și culori evidențiatoare. E un fel de artă naivă citadină.

                                     

4 - Marcus Jansen
Haos, lipsa reperelor, culori "negative", morbide, grafitti într-o lume inutilă, DEZORDINEA este în tot și în toate. Umanitatea salvată în siluete, salvarea poate fi în direcția indicată de săgeată. N-aș spune că l-aș pune pe perete dar nu mi-ar fi jenă cu el. Da, îmi place.

                                     

5 -
Îmi place să cred că este o re-evidențiere a dramei pompeiene. Iese din clasicism doar prin poziția contorsionată, deși nu e unicat, Laocoon, Hercule și alte statui celebre oferă poziții impresionante ale corpului. Da, este provocatoare pentru spirit, nu pentru ludic!
                                      


6 - Fernando Botero
Pentru mine, asta e CAPODOPERĂ, îmi place mai mult decât Strigătul super-celebru! Tehnică desăvârșită, culori pastelate, și ce alte bazaconii or mai fi, gen linie de fugă, distribuția luminii... Cred că subiectul e Voința, încrederea, perseverența...
                                                           

7 -
Habar n-am dacă este modernism, post-modernism, art deco... Habar n-am dacă ideea e de tablou unitar sau este un reportaj de la un magazin de mobilă futuristă!
Ambianța îmi place, întregul este relaxant, transmite liniște, echilibru. Un spațiu al libertății. Interioarele "grele", gen Ludovic XV impun, te fac să te simți ingnifiant, zdrobit. Aici ești cel puțin egalul lucrurilor, ba chiar deasupra lor, prin culuarul de zbor spiritual.

                                      


8 -
Print screen? Wallpaper? Caleidoscop? Nu știu dar există o armonie a formelor, pare a fi o cochilie de nautillus, ancestralitate... Poate fi și un fetus stilizat, ca și un nud. Nu sunt subjugat de formă dar culoarea, mai exact tranziția culorilor mă fascinează! Nu știu dacă e artă, ceea ce știu e că place ochiului.
                                      

9 - celebrul, nu?
Nu e expresionism pentru că... nu e! Nu mă interesează ondularea a la Van Gogh, culorile atât de... psihiatrice, tocmai aici e cheia, culmea, strigătul e cel ce domină, deși nu are cum să se vadă ori să se audă! E ca "deșteapta mea disertație" despre zâmbet, aproape că devii credincios, uite cum poți demonstra că nevăzutul există... Tot tabloul strigă, un vaiet de moarte (personală) ori un urlet apocaliptic. Ce mă încurcă este podul, personajul e pe pod, are stabilitate, sprijin, cale. Unde e pericolul? Pentru cine???

                                             

10 -
La numărul 10 avem un tablou de nota 10! Un fel de Dali.
                                        

11 - Dorin Macovei
Să spun că îmi place? Armonie a volumelor (deși suntem în bidimensional), a culorilor, a stării de spirit transmise?
Sunt influențat de numele autorului? Habar n-aveam, pînă ieri, când am căutat "opere"...
Da! De o mie de ori, DA!
                                                     

Nu îmi plac! 
Niște porcării, chiar dacă ar semna Modigliani!
Aici e rolul tău, să ne spui de ce îți plac.
               












Imaginile sunt luate de pe internet, căutând "post-modernism".




vineri, 26 august 2016

Știu că nu știu

Matrix
De film e vorba.
L-am văzut atunci, atras de SF, impresionat de ideea (corectă, după părerea mea) că trăim "în rețea", că suntem interconectați.
Mi-au plăcut scenele futuriste, e clar că se făcea apologia tehnologiei. Luptele erau doar pentru a atrage marea masă a tineretului, avid de jocurile virtuale.
Am tresărit mai ales în final, era clar (pentru mine) că se face trimitere la substrat, la substraturi...
"E o nouă religie", am zis, "ori o abordare nouă a acesteia"... Nu, nu eram singur, eram cu Horia, nu inventez acum atitudini.
Apoi filmul a continuat, e o trilogie. Cu fiecare episod filmul devenea mai abstract, mai depărtat de acțiune și mai încărcat de teme care nu țineau de adrenalină ci de idei!

Nu m-am depărtat niciodată de acest film dar nici nu l-am recomandat, stânjenit că e SF dar nu e, că e acțiune dar nu e, că e... încărcat de idei dar aș fi stârnit zâmbete...

Ei bine, sunt mai mult decât uimit de acest documentar, care e, cu adevărat, revelație!

Biblia mea în domeniul filmelor SF e clară:
- Odiseea spațială 2001, inegalabil, un film care răspunde tuturor întrebărilor;
- Interstellar, o continuare logică, nivelul următor al întrebărilor, "care e rostul copilului-stea?"!

Ei bine, mi-e teamă că Matrix este SF-ul din noi, profund, matriceal! Masele și Alesul, Armonie și Anomalie, Bărbatul și Femeia - începutul și sfârșitul...

Conceptul platonian al peșterii este răspunsul, adică vedem doar ceea ce ni se proiectează!
Realitatea - o iluzie, iluzia - realitatea ultimă!





vineri, 10 iunie 2016

Despre daci, cu profesionalism

Ne-am cunoscut aici, în Cugir, la un colocviu despre cetățile dacice.
Mi-a plăcut atitudinea, profunzimea, naturalețea dialogului, indiferent de situație, ori de la microfon ori de lângă o halbă...
L-am urmărit pe facebook și am devenit fan, îmi place stilul lui direct și tăios!
Ca o sica!